e urat sa nu poti plange.
e urat sa plangi.
nu pot plange cand ai vrea deoarece nu vreau sa simt privirea de mila , de compatimire.
e urat sa plangi singur pentru ca nu te poti opri prea repede din plans. te gandesti prea profund la tine, si plangi, plangi, plangi...
asculti muzica vesela pentru a nu mai fi trist, pentru a uita momentul in care radeai si de care acum plangi.
e urat sa razi si sa te doara uneori.

gol

e gol.
este prea dureros acest gol.
ma doare cand vad cat de superficiala e lumea.
au crezut ca, golind tot, se va pierde acea amintire trista. m-au pus sub un clopot de sticla. am spart sticla si acum cioburile au umput golul mult prea tare. acum imi doresc o masina a timpului. sa nu fi gasit ceva cu care sa sparg sticla. acum stau si astept ca cioburile sa dispara cumva. degeaba e 8 martie, sau 1 martie. o masca doar se pune pe fata mea. de ce? poate pentru ca vreau sa evit alte goluri.

sticla...

tot timpul am compatimit oameni care ziceau ca se simt ca sub un clopot de sticla. eu nu am vrut si nu vreau sa ma simt asa. NU MA FACETI SA SIMT ASA! pot sa imi dau seama si daca nu imi ziceti sau ascundeti. am invatat. dar nu am invatat si sa imi dau seama ce ascundeti. vreau sa sparg sticla aceasta! repede!

Vine primavara! vine martisorul! vine vremea frumoasa!

Catre fundatia lumii mele...

Lumea ta trebuie sa fie numai a ta. Lumea ta interioara in care te refugiezi. Dar daca in ea intra persoane care o distrug fara a vrea? Care ii iau primele caramizi, fundatia? Sper sa nu le ia...cel putin nu acum, nu maine, nu niciodata daca ar fi posibil. In lumea asta interioara exista telepatie?! Probabil. Eu trebuie sa stiu ce se petrece cu cei de acolo nu-i asa? E lumea mea doar...

Daca ar fi in totalitate a mea ar fi frumos sa am eu controlul asupra ei, din pacate nu am, si nimeni nu poate avea. De ce? Pentru ca, la fel ca orice lume, provine din realitate...realitate care nu cruta pe nimeni. Nici pe mine, nici pe tine. De atata timp esti in lumea mea, ca am impresia ca esti insasi fundatia. Sti intotdeauna ce gandesc si la fel si eu fara sa spunem. Stim deja... cuvintele sunt de prisos dar as vrea sa spui 4 cuvinte magice care nu mi le-ai spus niciodata, tu doar le-ai dovedit. Eu la fel.

Egoist din partea sa iti cer sa imi spui acestea dar eu insami sa nu le fi spus nicioadata, din prostie? din mandrie? din incapatanare? Nu stiu. Nu le-am spus dar am incercat sa le arat. Nu stiu daca am reusit sa arat sufiecient de bine, dar acum, azi, in momentul asta, imi doresc sa ti le fi spus. E interesant. Niciodata nu am aratat niciunul nimic unul fata de celalat in acel mod evident de enervant, dupa parerea mea, dar amandoi stim exact cine e ce pentru celalat. Am fost privita ca un mormoloc care a intrat ti-a cu forta acolo unde putini au intrat. Si tu ai facut la fel. Sti? cand eram mica, imi placea sa ne certam. Asa ma exprimam eu. Asa iti ziceam cat de mult tin la tine. Acum, pentru a imi arata ca esti bine, incerci sa reinvi timpurile acelea. Vrei sa mai sti ceva? In toate visele mele apari. Si in cosmaruri chiar. Tot timpul ai fost in ele. TU esti fundatia MEA. Asa ca ma rog sa iti fie bine.

...

am fost ieri la fosta scoala. a fost interesant. am realizat ca EU m-am schimbat. EI au ramas aceiasi. as vrea sa fiu ca atunci si nu as vrea. eram altfel. am observat asta dar acum am vazut clar. in vara m-am schimbat. in toamna m-am schimbat. acum ma schimb. nu imi place si nu imi displace. in vara am zis ca nu as vrea sa ma schimb. imi placea cum eram. acum in schimb... nu stiu cum sa revin la ce eram. nici nu stiu cum... am zis de fapt am promis ca ma schimb la ce eram. nu am uitat... si in loc sa merg inapoi pe drum la incrrucisarea de drumuri am mers pe alt drum. cand am promis am vorbit serios. cand am zis in vara am vorbit serios. cand am vazut-o ieri pe diriginta am realizat ca nu m-am tinut de promisiune, am incercat si incerc.
supar persoane, descopar persoane, aflu lucruri noi, uit lucruri vechi, devin mai dezordonata pe zi ce trece, si simt ca pierd persone dragi din jurul meu. daca nu as fi o optimista convinsa as fi emo....

ce poate fi asa de anormal la un somn normal?

merg pe o strada pustie. o strada cunoscuta. merg incet spre o casa care in care simt ca a disparut cineva pentru totdeauna. sentimentul de singuratate trebuie sa dispara cand intru pe usa, dar usa dispare inainte ca eu sa pot intra. un avion se prabuseste acolo. fug de foc si ma adapostesc intr-o casa unde apar persoane necunoscute, fug si de ele. Ajung unde? In dormitor, unde ma trezesc din propria mea vointa....e ora 4 dimineata. La 11 ar trebui sa plec undeva asa ca mai dorm un pic... acum sunt la fereastra si in jos vad numai noroi. cobor din casa si langa blocul meu, un pic mai incolo se intinde o mare. merg cu grija deoarece simt ca daca as intra in apa m-as agata de o alga si m-as ineca. Alunec si...ma trezesc din nou. este ora 9. Gata cu dormitul pe ziua pe azi.



Ora 4 jumatate. ma cam dor ochii si ma intind. adorm. Ma trezesc la ora 6. acest somn este cel mai anormal somn pentru mine. Somnul linistit de dupa masa...

hotararea?!

Am hotarat. Ma voi comporta normal. Fara zambete stupide pe care nu mi le pot ascunde, fara cantece pe care le cant uneori si cu voce tare pe strada( Doamne fereste!) . Asta era vineri dimineta. In schimb la o simpla privire am uitat tot ce am hotarat. Realizez si eu cat de penibila am putut deveni! Sa sti! Dar nu ma pot abtine. Cu cat ma gandesc mai mult ca trebuie sa ma controlez cu atat ma controlez mai putin. Am vrut sa ma gandesc la altceva... nici macar nu am putut sa incerc. Un singur lucru am putut face: sa fiu si mai vesela. Si asta voi face atunci....

melodii si asteptare

http:///www.youtube.com/watch?v=Navl4fYI-Zk


melodia asta mi-a ramas in minte. am inebunit pe cine am putut azi cu ea si o ascult intruna. :D macar sunt mai vesela. un singur lucru vreau: sa nu fie perioda de teste si teze. eu vreau numai sa ascult muzica sa citesc, sa vorbesc la telefon sa ma plimb etc. nu sa fac teme, nu sa invat ca prostu' ceva de care nu am chef si nici nu imi place. vreau vacanta. vreau sa ma trezesc la 10, sa citesc pana la 1 sa uit ca exista teme, teze, medii. sa fiu eu, cartea mea, desenul meu, muzica mea si prietenele mele toata ziua. :D

lacrimi

am plans. mintea imi spunea intruna sa termin. lacrimile nu isi au niciun rost dar ele veneau si veneau si faceau ca eu sa fiu cu atat mai constienta ca nu am nicio putere asupra nimic. ca nu pot schimba nimic. ca nici macar nu pot sa stiu ce se intampla exact.
cuvantul cheie: urgenta.
cuvintele care rezolva totul: e in afara orcarui pericol. din pacate primele vin prea repede iar urmatoarele prea greu si cu prea multe lacrimi plecate inntr-un servetel sau scurse pe obraji. si chiar si acuma o lacrima s-a strecurat ca reactie a emotilor prea puternice si mult prea neasteptate.

sarbatori?

sunt un pic cam trista. nu stiu din ce motiv dar stiu doar ca sunt. de sarbatori...poate e din cauza ca va incepe imediat scoala, poate e din cauza ca imediat va veni revelionul si ma gandesc la tot ce s-a intamplat in 2009 si ce an a fost, plin de surpize de tot felul. am facut mai multe decat credeam in 2009, totusi nimic din ceea ce imi doream cu adevarat. dar totusi trebuie sa ma inveselesc in stiulul meu unic ca doar mane e mos craciun sarbatoarea mea preferata. poate sunt prea materialista dar daca nu as fi nu as adora cadourile ata de mult. acuma sti ce as vrea? sa plec. in ultima vreme ma tot gandewsc la un singur lucru:cum ar fi sa plec intr-o calatorie prin lume singura....ma duc sa visez.

sarbatori fericite si tot ce e mai frumos acum in ajun de craciun:*

calatorie

sti ce mi-ar place? sa merg maine intr-o calatorie instant. sa iau trenul si sa merg. sa iau transsiberianul sa merg prin toata rusia, sa merg apoi in china, in tibet, sa ma intorc in china, vad coreea, sa iau un vapor sa merg in japonia, sa merg si in thailanda, apoi sa ma intorc in europa sa vizitez toate tarile sa iau un vapor pana in america sa vad canada, iar apoi sa iau un avion sa vin acasa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
.

viata lui x din orasul z

ma cheama x. frumos nume nu? parinti mei nu aveau imaginatie. o caracteristica a familiei.de fapt a tuturor lucuitorilor din orasul z. numele de familie denota deja acesta lipsa: xulescu. deci ma cheama x xulescu. din pacate eu cred ca sunt adoptat. am imaginatie. niciodata familia mea nu a inteles de ce. cum am putut sa fac abstractie?
ma rog.
deci sa incep sa vorbesc despre mine. sunt un baiat anormal. am imaginatie. la scoala am la romana numa 10. la matematica, fizica, chimie si asa mai departe nu am note mari. nu inteleg nimic de acolo. nu am logica. numai imaginatie. sunt sigurul caruia ii place romana, mai exact compunerile. pana acum profesoara noastra nu a avut parte de o compunere in adevaratul sens al cuvantului, decat daca un referat cu linute despre copilaria sa este considerata compunere.
asa deci... la scola om anormal.
in viata sociala nu sunt deloc diferit. nu am prieteni. am o iubita pe care nu o iubesc. e ca mine, cu imaginatie. doar ca ea nu o arata.ii e frica sa nu isi piarda prieteni. eu mi i-am pierdut deja, daca i-am avut.
am vorbit despre mine. e de ajuns nu? sa continuam deci, nu am scris aceste lucruri numa asa. vreau sa ajung undeva..cred. am hotarat sa plec de acolo. am plecat in lumea larga. fara prietena mea. am zis ca nu o iubeam, dar mi-a parut rau totusi, ea chiar ma iubea. am plecat spre singurul oras care ma putea primi: orasul gamiflu. e un oras in care imaginatie este prezenta chiar de la intrare unde este un afis mare in care fiecare vede ce vrea. cine vede ceva fara de asemanare poate intra, cine vede rutina, monotonie sau ceva de genu nu este primit aici.
imaginea care am vazut-o era un ocean in balcon. acel ocean avea tot ce era nevoie. barci,pescarusi, turisti, hoteluri, dar totusi incapea in balon. asa ca am fost primit. prima data rataceam pe strazi fara nicio tinta. ma uitam uimit la cladirile ce ma inconjurau. fiecare casa era la fel de ciudata ca si proprietarul ei. cui ii placeau animalele avea o casa in forma de animal. am vazut pana si o casa in forma de rechin...ciudat. nu era absolut nicio regula. acum erai langa casa de la munte si in clipa urmatoare erai de fapt la mare. stazile aveau nume, dar erau schimbate in fiecare clipa deoarece se schimba tema. primele luni m-am obisnuit cu acest oras ciudat. nu trebuia sa muncesti deoarece munca era considerata o rutina. trebuia sa iti imaginezi mancare si in clipa urmatoare erai deja plin. notinea de ''bani'' nu exista. cand am intrebat prima data de asa ceva, o femeie de varsta a treia, a inceput sa rada si si-a vazut de treaba. construia o casa pentru baiatul ei. era in forma de chibrit. baiatului ii placea focul dar mama sa a considerant ca totusi e prea periculoasa o casa in forma de foc. acesta va fi ultimul ei cadou pentru fiul ei deoarece imaginatia sa a secat-am primit imediat o explicatie de la o casa in forma de gura. ea se va muta la periferie, odata ajuns acolo nu mai ai cum sa revi in gamiflu dar nici nu poti merge in alt oras, deoarece esti deja prea diferit. ciudat...
timp de un an mi-am construit propria locuinta: o carte
carte in forma de chitara cu clape si file de sunca si cascaval . am intrat si in consiliul orasului(in mod surpinzator exista asa ceva.) nu era un consiliu normal. in fiecare luna era discutat fie un nume de bebelus nou pentru parinti care nu vor sa se mute in groaznica periferie, fie numarul la pantof al parcului de distractie pentru ai lua niste cizme pentru iarna si asa mai departe. acolo am cunoscut-o pe Atucifa. o fata foarte interesanta, care nu a trait nicaieri decat in acest oras. niciodata nu a vazut un oras anormal(acesta fiiind considerat desigur cel mai normal oras), si era singurul lucru care nu si-l putea imagina. ei i-a placut de mine, si mie dar numai atat. ne-am casatorit. de ce? nu stiu. probabil nu voi sti. intr-o clipita m-am trezit inconjurat de prieteni si amici, si dintr-o data am simtit ca revin in orasul meu natal. stiu ca e ciudat dar e cat se poate de adevarat. totul era diferit de orasul meu dar ma simteam din nou ca acolo. am hotarat o evadare. am lasat in urma o lume care n-o iubeam si am mers mai departe. singurul lucru care am realizat ca totusi il iubesc in acel oras perfect de haotic a fost fiica mea, pe care am lasat-o acolo.
unde este totusi locul meu? am plecat de langa parinti mei lipsit de imaginatie si de langa sotia, fiica si prieteni mei plini de imaginatie. imaginatie este singurul lucru care il am, dar orasul in care este nevoie numai de asta ma facut sa ma simt prizioner. unde voi merge in continuare?

joc

vrei sa ne jucam? haide. eu zic leapsa. prima data ne uitam unul la altul. sa stim cu cine ne jucam. prima data eu numar. te caut si gasesc pe cineva care are aceiasi infatisare...doar ca nu e aceasi persoana pe care o caut eu. e altfel faţa de cum am vazut-o eu. caut din nou faţa aceea pe care am vazut-o prima data. gasesc ceva, dar din nou diferit. cine esti? eu persoana ce o cauti. nu este adevarat. esti altfel, nu asa cum te-am vazut. caut din nou la nesfarsit poate gasesc din nou acea faţa care am vazut-o la inceput de tot.dar ma stiga mama. jocul s-a terminat. m-am plictisit de el asa ca nu-l voi relua maine. faţa aceea pe care am cautat-o nu cred ca o voi mai gasi. pacat...imi plăcea sincer.

cadouri

intotdeauna mi-au placut cadourile. tot timpul au avut grija sa fie cat mai frumoase si mai deosebite, astfel incat sa ma luminez cand le vad. asa ca eu am invatat sa fac la fel.

cand eram mica nu intelegeam de ce lumea se bucura sa dea cadouri. nici de ce mosu' nu aduce singur cadourile. tot timpul trebuia ajutat. si de mama si de tica si de matusa si de unchiul. acum sunt mandra sa spun ca si eu am avansat in functie. il ajut si eu. am inteles si de ce e frumos sa daruiesti cadouri. sa cauti, sa vazi sa te gandesti daca i-ar place persoanei respective, si apoi sa vezi fata persoanei respective cat este de surprinsa si fericita. incepe sa imi placa la fel de mult ca primitul cadourilor.

astazi am fost la real. fosrte interesant...biciun copil mai mare de 2 ani si mai mic de 12 ani nu era. mosu isi facea treaba deci.cel mai frumos lucru posilbil a fost sa vad niste bunici in fata raionului uitandu-se pentru cadouri. au luat in mana mai multe jucari si se tot intrebau care ar fi mai frumos. si-au sunat copii si i-au intrebat ce le-ar placea mai mult nepotilor. apoi cautau innebuniti jucaria aceea. am ramas sa ma uit. incep sa regret ca am crescut. ma intreb daca bunici mei adoptivi au facut la fel. nicioadata nu am avut nicio pretentie de la ei, numai sa fie alaturi. dar, in ciuda acestui fapt, intotdeauna au avut grija sa ii inlocuiasca pe adevarati mei bunici.

catre ei, toti mosi craciuni mei: multumesc pentru cadourile care intotdeana ati avut grija sa le alegeti. acum fac si eu la fel, am avut profesori buni. va iau voua, asa cum am invatat. e unul dintre cele mai frumoase lucruri posibil. asa ca maine uitati-va in ghete sa vedeti ce va adus mosu;)

ghidul optimustului

regula numarul 1-sa fi un pic surd, si aiurit
regula numarul 2-sa ai tot timpul un scop flexibil(daca nu merge intr-un domeniu sigur merge in altul)
regula numarul 3-cand iei o nota mica gandestete ca atunci cand vei lua o nota mare ai tai vor zice ca ai depus un efort mare
regula numarul4-sa ai tot timpul in minte o melodie vesela( directia 5 in niciun caz e perfecta;))
regula numarul 5- nu exista ca m-am plictisit deja:))

imi place sa vad persoanele din jurul meu fericite si entuziasmate. ador de fapt. va rog sa fiti intotdeauna asa. poate este din o mica doza de egoism, poate nu. in orice caz e cel mai frumos lucru posibil: sa fiti asa de vesele.

asa cum sunt eu deobicei.cu sau fara motiv.:)) acum am motive dar deobicei nu.

mi-as dori sa fie in fiecare zi sa fie ziua ta de nastere sau sa descoperi o pasiune noua;) oricum ar fi ma bucur foarte mult, si sper sa fie in fiecare zi asa.

Stiu ca suna mai mult decat ciudat tot ce am scris, cel putin in opinia mea, dar absolut fiecare cuvant e adevarat.

ceata

saptama acesta a fost ceata. o ceata apasatoare. nu puteai sa vezi in fata ta. mergi fara sa sti ce se ascunde in fata ta. mergi..in gol. nu sti ce poate aparea in clipa urmatoare. un sentiment de neliniste te cuprinde in clipa in care iesi din casa unde fiecare pas este sigur.

asa este si in viata. mergi catre un scop dar nu sti nicioadata cine sau ce poate aparea in calea ta.

LA MULTI ANI!

la multi ani:D sa fi atat de fericita ca elafantelu ala. la multi ani tarina:*

ultrasuper fericita si...

sunt fericita. tare de toot. si imi place sa fiu asa. nu mai vreau sa fiu statuie. nu mai vreau decat sa fiu eu. nimic mai mult. :D sa rad sa ma distrez...sa fiu asa. ca acum. :D sunt mai mult decat bine dispusa desi am aflat ceva socant despre cineva. socant sau nesocant nu imi schimba starea de spirit.:D

statuie

as vrea sa fiu o statuie. sa stau dreapta si nemiscata in fata tuturor. sa nu ma afecteze nimic. niciodata nu mi-am dorit asa ceva.probabil ca nici nu imi voi mai dori. dar acum vreau sa fiu o piatra. o statuie. atat.sa nu fiu nevoita sa urc dealuri ca apoi sa alunec inapoi. nu.sa stau. nu e greu sa stai,cel putin nu cred. e mai greu sa mergi, sa te impiedici si sa cazi. asa ca as vrea sa fiu o statuie. nimic mai mult.

:(

sunt suparata. nu intelegi nimic. nu vrei sa intelegi nimic. nici tu nici alti. poate o persoana doua. dar in rest nu. de ce? e atat de greu? tot timpul am incercat sa nu zic nimic pentru ca m-am pus in situatia ta. dar tu nici macar nu incerci! mi-as dori sa vezi ce gandesc cu adevarat. sa sti ca saptamana asta mai ranit. nu putin ci mult. chiar daca ti-am raspuns tu nu ai sesizat mai nimic. a doua zi era totu' frumos. nu ai inteles ca ceea ce tu ai spus a ranit mai mult decat o suta de sabi. nu stiu daca vei citi si cand dar daca vezi nu conteaza cand, ia aminte si incearca sa ai grija. nu oricine poate rani asa ca tine. cuvintele tale conteaza dar ale mele se pare ca nu. de aceea nu iti voi mai zice nimic pana nu iti vei da seama de ce simt eu.

veselie si fericire...din nou:))

sunt vesela...din nou. probabil fiind vorba de mine nu e ceva nou, dar saptamana asta m-a durut maseaua foarte tare si eram destul de suparata.
azi in schimb , sunt iarasi atat de vesela cum eram deobicei. si inca ceva: nu mai sunt suparata. nu mai pot, nu mai vreau si nu voi mai vrea. nu de mine depinde si data viitoare cand voi mai fi asa sigur nu va mai fi in acest fel! dar acum nu mai pot pentru ca ma afecteaza sincer deoarece eu nu sunt obisnuita sa fiu suparata . azi am vazut 2 copii certandu-se si dupa 5 minute amandoi se impacau deoarece vroiau jucariile celuilalt. aceasta intamplare mi-a trezit in minte ca asa suntem si noi de fapt cand suntem suparati. ambele parti sufera intr-un fel sau altul,dar la un moment dat totusi ne impacam, din nou intr-un fel sau altul.

vorbesc mult. mult de tot. imi pare rau ca ma ia gura pe dinainte, si azi m-a luat. imi cer scuze de nu stiu cate ori. imi pare sincer rau. imi voi tine gura mare inchisa. promit. azi oricum o tin ca ma doare maseaua dar si cand nu ma va mai durea. scuze din nou.:*

LA multi ani(pt mama)

Acuma eu completez scrisorica-felicitare, ca daca as fi scris totul in ea nu mi-ar fi ajuns .(nu ca mia ajuns spatiul destinat)

Deci..in primul rand iar la multi ani. In al doilea rand felicitari. Esti mai inteleapta cu fiecare an.(vezi felicitarea). din pacate vremea nu tine cu tine. dar va tine, pentru ca 7 zile e ziua ta nu? sau ceva de genu. sti tu vorba.

inca o data la multi ani, pentru ca vrei sa intri si tu.

apropo nu am scris singura.sti tu cine m-a ajutat nu?