Noul locatar- MIZU

De o saptamana incoace, am un nou locatar. pe mizu. el este un shi tsu de 7 saptamani care a venit ,,de la mosu". Desi in prima zi nu i-am vazut fata deloc pentru ca arata ca in poza, in prima noapte am inceput sa ii vad mutrita. Deci ziua 1: nu i s-au vazut ochii. Acuma, dupa o saptamana de dormit in patul meu am inceput sa imi doresc sa fie ca in prima zi. Noaptea ma trezesc cu un ghem de blanita pe mine care ma linge si ma roade. Dar nu asta este problema cea mai mare, ci faptul ca ca cel mai confortabil loc de dormit a dedus el, este chiar pe perna mea, sau in asa fel incat eu trebuie sa stau turceste la ora 2 noaptea in patul meu. Asta este noatpea deci. Ziua doarme, tot in patul meu desigur, sau din cand in cand in culcusul lui, dupa vreun sfert de ora de marat latrat si plans in fata patului meu. Cand se trezeste are grija sa nu fie nimic pe jos, luand in botic tot de pe jos si ducand in patul lui. Astfel culcusul lui a devit casa papucilor nostri de casa, a carpetelor etc. Daca vrem sa le luam incepe sa ne roada sosetele din picioare.Dar ca orice hot adevarat, in momentul in care este certat ori fuge ori se linguseste de il iei in brate nicidecum sa il certi.

Notes for me. Only me

Nu vreau sa fie o postare in care plang. Vreau sa fie o postare noua. In care sunt fericita pentru ceea ce sunt.In care sa spun ce mult imi place sa fiu aici acum.In care sa spun tuturor cat de mult NU ma afecteaza ceea ce zic. Saptamana aceasta simt ca am prins aripi. De ce? Nu stiu. Poate petru ca vine Craciunul. Sau poate pentru ca am realizat ca orice zi e altfel. E diferita pentru ca nu va mai fi o alta la fel. Pentru ca trebuie sa fiu aproape de cei dragi in fiecare clipa. Si pentru ca tin la ei, la toti, vreau sa ma vada fericita si vesela, nu morocanoasa, nu suparata, nu epuizata. Vreau sa ma vada asa cum sunt eu. stiu ca este un cliseu, dar pentru mine azi nu e. Azi este o zi speciala. Dedicata mie, pantalonilor de blugi rupti cu care stau si scriu si ceasului smile care ma cronometraza. Azi e ziua in care am dormit 3 ore si am ascultat george wnston pana cand mi s-a blocat calculatorul.

castel de nisip....

Niciodata nu te-ai intrebat de ce oamenii sunt ata de indragostiti de plaja? De ce tin neaparat sa faca ca prosti castele de nisip cand sunt mici? Probabil pentru ca viata poate fi foarte usor comparata cu un castel de nisip. Cand esti mic, familia ta te ajuta deobicei sa pui fundatia, ca apoi tu sa tot construiesti mai departe. La un momen dat vine un val ce matura tot. Tu ce faci? Continui sa construiesti castelul. De ce? Probabil pentru ca suntem prea incapatanati sa mergem mai departe, sau pentru ca avem prea multe amintiri cu vechiul castel. La un moment dat valul nu se izbeste de castelul tau dar vezi venind un urias care iti face praf o parte din castel. Tu stai si contuinui sa construiesti. In cazul in care nu te ridici si te certi cu cel care ti-a distrus o parte din iubita ta structura. Dar cum deja este distrus o parte ajungi sa realizezi ca nu ai ce face, si iti vezi de treaba, desi ar putea acel urias sa apara din nou, tu iti continui lucrarea. Parintii in momentul de fata desigur ca s-au plictisit si te-au lasat singur sa te descurci cu acel imens castel care il doresti tu. Un trecator se mai opreste, te mai ajuta, dar apoi si acela pleaca. Tu in acet timp ai vazut multe persoane trecand si distrugandu-ti maretul castel, sau dimpotriva ridicand un turnului sau doua. In acest timp marea a stat linistita si te-a evitat. Dar la un moment dat se face din nou cunoscuta. Atunci? Pai atunci nu ai mai ramas decat cu baza care ai cladit-o. Ce spun ceilalti? ca ai alzheimer. Ai uitat tot ce s-a intamplat pe parcurs. Tu ai ramas in momenul in care te chinuiai sa faci primul turnulet.

Intrebari

Cand ajungi la un moment dat sa stai si sa nu iti mai dai seama de ce ai ramas pe undedva pe un drum si nu mai vezi mpe mai nimeni, iti dai seama ca s-au schimbat multe, si chiar si tu. Teoretic ar trebui sa mergi mai departe, dar tu de fapt ramai acolo prins intr-o multime de amintiri care parca ar fi niste alge si te trag in jos, si simti ca te vei ineca. Atunci ce faci? Astepti sa vina cineva sa te desprinda? Sau te despinzi singur? Sau pur si simplu te lasi trasa inapoi?

Inceput de vacanta:))

Pana acum, cand ziceam tabara, ma gandeam la 2 prietene bune care merg aproape tot timpul, sau asa retin eu oricum. De o saptamana, gandesc diferit. Cand zic tabara ma gandesc la Sovata, la persoanele intalnite acolo, si la tot ce s-a intamplat. Asa a inceput vacanta mea de vara. Urmeaza inca vreo 2 luni, sa speram la fel de pline.

Un an lung

A trecut un an. Un an de cand ne desparteam ne gimnaziu. Anul asta a fot plin, de schimbari, certuri, suparari, persoane regasite, sentimente noi, dezamagiri si in primul rand de veselie. S-au intamplat multe, si , pentru ma simt obligata sa spun: ma bucur ca s-au intamplat. Am fost fericita, trista, nervoasa, in unele zile, mai tot timpul de fapt, sarita. Asa a fost clasa a 9-a: frumoasa. Urmeaza multe lucruri pe care le voi intampina cu bucurie.

Lumea de azi, zisa moderna

Nu avem apa calda. De ce? Cineva nu a platit restanta, sau ceva de genu si s-au hotarat ei sa ia apa asa, de suparare. Bine. Ne spalam ''la lighean''. Ne plangem? Cum sa nu?! Ca doar noi traim intr-o lume moderna. Cum sa nu avem noi apa calda? Noi care suntem oamneni moderni.
Astazi era ceva emisiune ,cred, in care se arata cum traiau oamenii din India, cei care nu erau din acea clasa superioara. Noi ne plangem ca nu avem apa calda, ei se plang ca nu au apa potabila. Dupa ce am vazut emisiunea am inteles ca lumea de azi nu e moderna, nu e ce stiu eu ce, este doar lumea in care traiesc, si care este mult prea urata de fapt, ca sa poata fi numita civilizata. Noi care cica suntem oamenii moderni ce facem cand e vorba de saracie?Nimic. Ignoram situatia, si desigur ne plangem cand confortul nostru relativ este deranjat. Spun relativ pentru ca in lumea acesta ''civilizata'' nu se poate sti cand clopotul de sticla sub care te-ai asezat comfortabil se sparge.

e urat sa nu poti plange.
e urat sa plangi.
nu pot plange cand ai vrea deoarece nu vreau sa simt privirea de mila , de compatimire.
e urat sa plangi singur pentru ca nu te poti opri prea repede din plans. te gandesti prea profund la tine, si plangi, plangi, plangi...
asculti muzica vesela pentru a nu mai fi trist, pentru a uita momentul in care radeai si de care acum plangi.
e urat sa razi si sa te doara uneori.

gol

e gol.
este prea dureros acest gol.
ma doare cand vad cat de superficiala e lumea.
au crezut ca, golind tot, se va pierde acea amintire trista. m-au pus sub un clopot de sticla. am spart sticla si acum cioburile au umput golul mult prea tare. acum imi doresc o masina a timpului. sa nu fi gasit ceva cu care sa sparg sticla. acum stau si astept ca cioburile sa dispara cumva. degeaba e 8 martie, sau 1 martie. o masca doar se pune pe fata mea. de ce? poate pentru ca vreau sa evit alte goluri.

sticla...

tot timpul am compatimit oameni care ziceau ca se simt ca sub un clopot de sticla. eu nu am vrut si nu vreau sa ma simt asa. NU MA FACETI SA SIMT ASA! pot sa imi dau seama si daca nu imi ziceti sau ascundeti. am invatat. dar nu am invatat si sa imi dau seama ce ascundeti. vreau sa sparg sticla aceasta! repede!

Vine primavara! vine martisorul! vine vremea frumoasa!

Catre fundatia lumii mele...

Lumea ta trebuie sa fie numai a ta. Lumea ta interioara in care te refugiezi. Dar daca in ea intra persoane care o distrug fara a vrea? Care ii iau primele caramizi, fundatia? Sper sa nu le ia...cel putin nu acum, nu maine, nu niciodata daca ar fi posibil. In lumea asta interioara exista telepatie?! Probabil. Eu trebuie sa stiu ce se petrece cu cei de acolo nu-i asa? E lumea mea doar...

Daca ar fi in totalitate a mea ar fi frumos sa am eu controlul asupra ei, din pacate nu am, si nimeni nu poate avea. De ce? Pentru ca, la fel ca orice lume, provine din realitate...realitate care nu cruta pe nimeni. Nici pe mine, nici pe tine. De atata timp esti in lumea mea, ca am impresia ca esti insasi fundatia. Sti intotdeauna ce gandesc si la fel si eu fara sa spunem. Stim deja... cuvintele sunt de prisos dar as vrea sa spui 4 cuvinte magice care nu mi le-ai spus niciodata, tu doar le-ai dovedit. Eu la fel.

Egoist din partea sa iti cer sa imi spui acestea dar eu insami sa nu le fi spus nicioadata, din prostie? din mandrie? din incapatanare? Nu stiu. Nu le-am spus dar am incercat sa le arat. Nu stiu daca am reusit sa arat sufiecient de bine, dar acum, azi, in momentul asta, imi doresc sa ti le fi spus. E interesant. Niciodata nu am aratat niciunul nimic unul fata de celalat in acel mod evident de enervant, dupa parerea mea, dar amandoi stim exact cine e ce pentru celalat. Am fost privita ca un mormoloc care a intrat ti-a cu forta acolo unde putini au intrat. Si tu ai facut la fel. Sti? cand eram mica, imi placea sa ne certam. Asa ma exprimam eu. Asa iti ziceam cat de mult tin la tine. Acum, pentru a imi arata ca esti bine, incerci sa reinvi timpurile acelea. Vrei sa mai sti ceva? In toate visele mele apari. Si in cosmaruri chiar. Tot timpul ai fost in ele. TU esti fundatia MEA. Asa ca ma rog sa iti fie bine.

...

am fost ieri la fosta scoala. a fost interesant. am realizat ca EU m-am schimbat. EI au ramas aceiasi. as vrea sa fiu ca atunci si nu as vrea. eram altfel. am observat asta dar acum am vazut clar. in vara m-am schimbat. in toamna m-am schimbat. acum ma schimb. nu imi place si nu imi displace. in vara am zis ca nu as vrea sa ma schimb. imi placea cum eram. acum in schimb... nu stiu cum sa revin la ce eram. nici nu stiu cum... am zis de fapt am promis ca ma schimb la ce eram. nu am uitat... si in loc sa merg inapoi pe drum la incrrucisarea de drumuri am mers pe alt drum. cand am promis am vorbit serios. cand am zis in vara am vorbit serios. cand am vazut-o ieri pe diriginta am realizat ca nu m-am tinut de promisiune, am incercat si incerc.
supar persoane, descopar persoane, aflu lucruri noi, uit lucruri vechi, devin mai dezordonata pe zi ce trece, si simt ca pierd persone dragi din jurul meu. daca nu as fi o optimista convinsa as fi emo....

ce poate fi asa de anormal la un somn normal?

merg pe o strada pustie. o strada cunoscuta. merg incet spre o casa care in care simt ca a disparut cineva pentru totdeauna. sentimentul de singuratate trebuie sa dispara cand intru pe usa, dar usa dispare inainte ca eu sa pot intra. un avion se prabuseste acolo. fug de foc si ma adapostesc intr-o casa unde apar persoane necunoscute, fug si de ele. Ajung unde? In dormitor, unde ma trezesc din propria mea vointa....e ora 4 dimineata. La 11 ar trebui sa plec undeva asa ca mai dorm un pic... acum sunt la fereastra si in jos vad numai noroi. cobor din casa si langa blocul meu, un pic mai incolo se intinde o mare. merg cu grija deoarece simt ca daca as intra in apa m-as agata de o alga si m-as ineca. Alunec si...ma trezesc din nou. este ora 9. Gata cu dormitul pe ziua pe azi.



Ora 4 jumatate. ma cam dor ochii si ma intind. adorm. Ma trezesc la ora 6. acest somn este cel mai anormal somn pentru mine. Somnul linistit de dupa masa...

hotararea?!

Am hotarat. Ma voi comporta normal. Fara zambete stupide pe care nu mi le pot ascunde, fara cantece pe care le cant uneori si cu voce tare pe strada( Doamne fereste!) . Asta era vineri dimineta. In schimb la o simpla privire am uitat tot ce am hotarat. Realizez si eu cat de penibila am putut deveni! Sa sti! Dar nu ma pot abtine. Cu cat ma gandesc mai mult ca trebuie sa ma controlez cu atat ma controlez mai putin. Am vrut sa ma gandesc la altceva... nici macar nu am putut sa incerc. Un singur lucru am putut face: sa fiu si mai vesela. Si asta voi face atunci....

melodii si asteptare

http:///www.youtube.com/watch?v=Navl4fYI-Zk


melodia asta mi-a ramas in minte. am inebunit pe cine am putut azi cu ea si o ascult intruna. :D macar sunt mai vesela. un singur lucru vreau: sa nu fie perioda de teste si teze. eu vreau numai sa ascult muzica sa citesc, sa vorbesc la telefon sa ma plimb etc. nu sa fac teme, nu sa invat ca prostu' ceva de care nu am chef si nici nu imi place. vreau vacanta. vreau sa ma trezesc la 10, sa citesc pana la 1 sa uit ca exista teme, teze, medii. sa fiu eu, cartea mea, desenul meu, muzica mea si prietenele mele toata ziua. :D

lacrimi

am plans. mintea imi spunea intruna sa termin. lacrimile nu isi au niciun rost dar ele veneau si veneau si faceau ca eu sa fiu cu atat mai constienta ca nu am nicio putere asupra nimic. ca nu pot schimba nimic. ca nici macar nu pot sa stiu ce se intampla exact.
cuvantul cheie: urgenta.
cuvintele care rezolva totul: e in afara orcarui pericol. din pacate primele vin prea repede iar urmatoarele prea greu si cu prea multe lacrimi plecate inntr-un servetel sau scurse pe obraji. si chiar si acuma o lacrima s-a strecurat ca reactie a emotilor prea puternice si mult prea neasteptate.