castel de nisip....

Niciodata nu te-ai intrebat de ce oamenii sunt ata de indragostiti de plaja? De ce tin neaparat sa faca ca prosti castele de nisip cand sunt mici? Probabil pentru ca viata poate fi foarte usor comparata cu un castel de nisip. Cand esti mic, familia ta te ajuta deobicei sa pui fundatia, ca apoi tu sa tot construiesti mai departe. La un momen dat vine un val ce matura tot. Tu ce faci? Continui sa construiesti castelul. De ce? Probabil pentru ca suntem prea incapatanati sa mergem mai departe, sau pentru ca avem prea multe amintiri cu vechiul castel. La un moment dat valul nu se izbeste de castelul tau dar vezi venind un urias care iti face praf o parte din castel. Tu stai si contuinui sa construiesti. In cazul in care nu te ridici si te certi cu cel care ti-a distrus o parte din iubita ta structura. Dar cum deja este distrus o parte ajungi sa realizezi ca nu ai ce face, si iti vezi de treaba, desi ar putea acel urias sa apara din nou, tu iti continui lucrarea. Parintii in momentul de fata desigur ca s-au plictisit si te-au lasat singur sa te descurci cu acel imens castel care il doresti tu. Un trecator se mai opreste, te mai ajuta, dar apoi si acela pleaca. Tu in acet timp ai vazut multe persoane trecand si distrugandu-ti maretul castel, sau dimpotriva ridicand un turnului sau doua. In acest timp marea a stat linistita si te-a evitat. Dar la un moment dat se face din nou cunoscuta. Atunci? Pai atunci nu ai mai ramas decat cu baza care ai cladit-o. Ce spun ceilalti? ca ai alzheimer. Ai uitat tot ce s-a intamplat pe parcurs. Tu ai ramas in momenul in care te chinuiai sa faci primul turnulet.