Noul locatar- MIZU

De o saptamana incoace, am un nou locatar. pe mizu. el este un shi tsu de 7 saptamani care a venit ,,de la mosu". Desi in prima zi nu i-am vazut fata deloc pentru ca arata ca in poza, in prima noapte am inceput sa ii vad mutrita. Deci ziua 1: nu i s-au vazut ochii. Acuma, dupa o saptamana de dormit in patul meu am inceput sa imi doresc sa fie ca in prima zi. Noaptea ma trezesc cu un ghem de blanita pe mine care ma linge si ma roade. Dar nu asta este problema cea mai mare, ci faptul ca ca cel mai confortabil loc de dormit a dedus el, este chiar pe perna mea, sau in asa fel incat eu trebuie sa stau turceste la ora 2 noaptea in patul meu. Asta este noatpea deci. Ziua doarme, tot in patul meu desigur, sau din cand in cand in culcusul lui, dupa vreun sfert de ora de marat latrat si plans in fata patului meu. Cand se trezeste are grija sa nu fie nimic pe jos, luand in botic tot de pe jos si ducand in patul lui. Astfel culcusul lui a devit casa papucilor nostri de casa, a carpetelor etc. Daca vrem sa le luam incepe sa ne roada sosetele din picioare.Dar ca orice hot adevarat, in momentul in care este certat ori fuge ori se linguseste de il iei in brate nicidecum sa il certi.

Notes for me. Only me

Nu vreau sa fie o postare in care plang. Vreau sa fie o postare noua. In care sunt fericita pentru ceea ce sunt.In care sa spun ce mult imi place sa fiu aici acum.In care sa spun tuturor cat de mult NU ma afecteaza ceea ce zic. Saptamana aceasta simt ca am prins aripi. De ce? Nu stiu. Poate petru ca vine Craciunul. Sau poate pentru ca am realizat ca orice zi e altfel. E diferita pentru ca nu va mai fi o alta la fel. Pentru ca trebuie sa fiu aproape de cei dragi in fiecare clipa. Si pentru ca tin la ei, la toti, vreau sa ma vada fericita si vesela, nu morocanoasa, nu suparata, nu epuizata. Vreau sa ma vada asa cum sunt eu. stiu ca este un cliseu, dar pentru mine azi nu e. Azi este o zi speciala. Dedicata mie, pantalonilor de blugi rupti cu care stau si scriu si ceasului smile care ma cronometraza. Azi e ziua in care am dormit 3 ore si am ascultat george wnston pana cand mi s-a blocat calculatorul.

castel de nisip....

Niciodata nu te-ai intrebat de ce oamenii sunt ata de indragostiti de plaja? De ce tin neaparat sa faca ca prosti castele de nisip cand sunt mici? Probabil pentru ca viata poate fi foarte usor comparata cu un castel de nisip. Cand esti mic, familia ta te ajuta deobicei sa pui fundatia, ca apoi tu sa tot construiesti mai departe. La un momen dat vine un val ce matura tot. Tu ce faci? Continui sa construiesti castelul. De ce? Probabil pentru ca suntem prea incapatanati sa mergem mai departe, sau pentru ca avem prea multe amintiri cu vechiul castel. La un moment dat valul nu se izbeste de castelul tau dar vezi venind un urias care iti face praf o parte din castel. Tu stai si contuinui sa construiesti. In cazul in care nu te ridici si te certi cu cel care ti-a distrus o parte din iubita ta structura. Dar cum deja este distrus o parte ajungi sa realizezi ca nu ai ce face, si iti vezi de treaba, desi ar putea acel urias sa apara din nou, tu iti continui lucrarea. Parintii in momentul de fata desigur ca s-au plictisit si te-au lasat singur sa te descurci cu acel imens castel care il doresti tu. Un trecator se mai opreste, te mai ajuta, dar apoi si acela pleaca. Tu in acet timp ai vazut multe persoane trecand si distrugandu-ti maretul castel, sau dimpotriva ridicand un turnului sau doua. In acest timp marea a stat linistita si te-a evitat. Dar la un moment dat se face din nou cunoscuta. Atunci? Pai atunci nu ai mai ramas decat cu baza care ai cladit-o. Ce spun ceilalti? ca ai alzheimer. Ai uitat tot ce s-a intamplat pe parcurs. Tu ai ramas in momenul in care te chinuiai sa faci primul turnulet.